Cerând Ungariei să modifice trei legi, Comisia Europeană a demonstrat că se aşteaptă ca ţară să renunţe la independenţă, a declarat Vona. El a susţinut că poziţia Comisiei este echivalentă cu "o declaraţie de război".
Liderul Jobbik a cerut ca Ungaria să organizeze un referendum, în care cetăţenii să decidă dacă mai vor să facă parte din Uniunea Europeană.
Ca răspuns la apelul lui Vona, mulţimea a cântat "Să plecăm" şi "Jos cu Trianonul".
Manifestaţia, la care au participat circa 3.000 de susţinători ai Jobbik, s-a încheiat cu incendierea unui steag al UE.
Într-o scrisoare trimisă miercuri guvernului ungar, executivul comunitar a precizat că analizează compatibilitatea unor legi recent adoptate de Budapesta cu legislaţia europeană. Există îngrijorări cu privire la o serie de aspecte, printre care independenţa băncii centrale, pensionarea anticipată a judecătorilor şi procurprilor, şi independenţa autorităţii naţionale de protecţie a datelor, a indicat Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.