money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Joburile critice aduc mai mulţi bani în criză

Publicat la 17.09.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Joburile critice aduc mai mulţi bani în criză

Potrivit acestuia, liderii de business trebuie să facă în perioada de criză un review cu privire la joburile critice din companie, să vadă care este tipul de specialist de care au nevoie pentru a ieşi din criză. “Merită să ai o strategie agresivă de salarizare a acestor oameni, să nu-i plăteşti la mediana pieţei, ci la nivelul cel mai înalt”, explică acesta.

Şeful Hay Group spune că joburile critice sunt definite în funcţie de două coordonate - de impactul de business pe care îl au şi de dificultatea de a găsi specialişti buni în piaţă pe acele poziţii-cheie. Poziţia de key account manager pentru clienţii importanţi este esenţială acum în telecom, deoarece, "într-o perioadă în care clienţii încearcă să găsească soluţii mai economice, mai ieftine, tu trebuie să fii capabil să negociezi cu ei oferte personalizate, avantajoase pentru ambele părţi", explică Meintassis.

“Depinde cum definim joburile critice. Într-un sens extrem, noi avem cel mult şase astfel de poziţii în Bucureşti şi încă două în provincie. Mă refer la joburi care, dacă au probleme la un moment dat, te fac să intri în şedinţă de urgenţă”, spune Sergiu Neguţ, director executiv al Centrului Medical Unirea (CMU), prezent la un seminar organizat de HR Club.

Potrivit şefului Hay România, numărul joburilor critice poate ajunge la 10% din totalul posturilor din firmă. “În noile condiţii de piaţă, companiile au nevoie de un nou profil de angajat-cheie. În primul rând, trebuie să fie oameni cu viziune mai largă, să înţeleagă “big picture”, indiferent de poziţia în care se află. Apoi, trebuie să aibă capacitatea de a se adapta la situaţii noi şi abilitatea de a socializa, de a crea relaţii de încredere. Nu în ultimul rând, este esenţială în criză maturitatea emoţională - trebuie să ai sânge rece, să fii calm, să vezi oportunităţi, nu probleme”, conchide consultantul Hay Group.
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite