Acordul de marţi a venit după ce distribuitorii, McKesson, AmerisourceBergen şi Cardinal Health, împreună cu J&J au propus anul trecut să plătească până la 26 de miliarde de dolari pentru a rezolva cererile similare ale statelor şi guvernelor locale.
Acordul propus nu a acoperit procesele şi potenţialele revendicări din partea celor 574 de triburi de nativi americani recunoscute la nivel federal şi a satelor native din Alaska, care au înregistrat de mult timp rate mai mari de decese prin supradoză de medicamente decât media naţională.
Conform celui mai recent acord de reglementare, cei trei distribuitori ar plăti aproape 440 de milioane de dolari în şapte ani. Suma se adaugă celor 75 de milioane de dolari pe care au convenit în septembrie să le plătească Naţiunii Cherokee, în prima acord cu un trib.
J&J a fost de acord să plătească 150 de milioane de dolari în doi ani. Cea mai mare parte a banilor este menită să ajute triburile să abordeze daunele epidemiei în comunităţile lor, prin finanţarea tratamentului şi a altor programe.


