money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Joi s-au încheiat raportările trimestriale pe Bursa de Valori Bucureşti

Publicat la 15.11.2007, 15:14:51

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Joi s-au încheiat raportările trimestriale pe Bursa de Valori Bucureşti
Surprize plăcute au venit dinspre Alro, care şi-a dublat profitul pe trimestrul III şi Flamingo, care a trecut pe câştig. La polul opus s-a aflat Banca Carpatica, al cărei profit la 9 luni s-a redus drastic.

Spre deosebire de celelalte două bănci listate pe Bursă, Transilvania şi BRD, Banca Carpatica a avut rezultate sub cele de anul trecut. Carpatica a închis trimestrul III din acest an cu o pierdere de 480 de mii de lei. Raportat la 9 luni, profitul băncii a coborât semnificativ cu aproape 60% la nivelul de 6,52 de milioane de lei motivul acestei scăderi fiind investiţiile pe care le-a realizat instituţia bancară. Activele băncii au înregistrat o creştere de aproape 25% pe primele 9 luni depăşind 2 miliarde de lei.

Antibiotice a raportat afaceri şi profit în creştere la 9 luni . Producătorul de medicamente a înregistrat un profit net de 23,24 milioane de lei, în creştere cu 22,3% ca în aceeaşi perioadă a anului trecut. Afacerile au urcat şi ele la 9 luni 15% la 150,48 de milioane de lei. Cu toate acestea, trimestrul III din 2007 a fost mai slab decât cel al anului trecut. Raportat la ultimele trei luni, profitul a coborât cu 21,8% la 2,5 milioane de lei.

Alro a înregistrat o dublare a profitului pe trimestrul III. Astfel după primele 9 luni ale anului, câştigul net a urcat cu peste 41% la 376,2 milioane de lei. În schimb, cifra de afaceri a companiei s-a menţinut aproape la acelaşi nivel de 1,6 miliarde de lei.

Printre companiile care au avut o revenire semnificativă pe profit s-a numărat şi Flamingo. Potrivit rezultatelor individuale, societatea a înregistrat pe primele 9 luni ale anului un profit de peste 6,7 milioane de lei, în condiţiile în care pe aceeaşi perioadă a anului trecut avea o pierdere de peste 6,5 milioane de lei. Pe primele 9 luni ale anului cifra de afaceri s-a dublat, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la peste 271,2 milioane de lei.

Pe 15 noiembrie s-au încheiat raportările pe trimestrul III din 2007 pentru companiile listate pe BVB. Prima care şi-a anunţat deja calendarul pe anul viitor este Petrom. Compania va raporta pe 26 februarie rezultatele financiare preliminate pe acest an.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite