money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Joschka Fischer: Anul 2010 va fi crucial pentru proiectul Nabucco

Publicat la 03.11.2009, 08:01:52

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Joschka Fischer: Anul 2010 va fi crucial pentru proiectul Nabucco
Fischer, în prezent consilier pentru partenerii din consorţiul Nabucco, a sosit la Sofia luni pentru a discuta despre acest proiect cu premierul Boiko Borisov şi cu alţi oficiali.

"Vreau să obţin susţinere pentru Nabuccco, fiindcă Europa va avea nevoie de tot mai mult gaz", a spus el, minimalizând însă rivalitatea dintre Nabucco şi South Stream, proiect concurent.

Întrebat despre potenţialii furnizori de gaz, Fischer a citat nordul Irakului, Azerbaidjanul şi Turkmenistanul.

"Proiectul ar trebui implementat pas cu pas, pentru a fi absolut siguri că aceste ţări vor fi de acord să furnizeze gaz", a subliniat el.

În urma întâlnirii cu Fischer, ministrul bulgar al energiei şi economiei a subliniat că ţara sa nu intenţionează să se retragă din acest proiect.

Ministrul de externe, Rumiana Jeleva, a spus că guvernul acordă o mare importanţă proiectului european Nabucco şi că acesta va avea prioritate în faţa proiectului concurent al Moscovei.

Nabucco va fi construit de un consorţiu de firme din state membre UE - Germania, Austria, Ungaria, România şi Bulgaria - precum şi din Turcia. Obiectivul său este diminuarea dependenţei energetice a europenilor de gazul rusesc.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite