Banca s-a numărat printre numeroasele corporaţii care au întrerupt donaţiile politice după revoltele de la Capitoliu din 6 ianuarie, soldate cu victime, când susţinătorii fostului preşedinte Donald Trump au încercat să oprească Congresul să certifice alegerile. Câteva ore mai târziu, 147 de republicani, marea majoritate a acestora în Camera Reprezentanţilor, au votat pentru anularea rezultatului votului din Colegiul Electoral, despre care Trump a susţinut în mod fals că a fost afectat de fraudă.
În urma unei evaluări, JPMorgan Chase, cea mai mare bancă din SUA, va relua luna aceasta donaţiile, prin intermediul Comitetului său de acţiune politică (PAC), dar va menţine îngheţarea donaţiilor către câţiva dintre cei 147 de parlamentari pe care i-a susţinut anterior, a spus banca.
Suspendarea va dura pe parcursul ciclului electoral 2021-2022, care include alegerile intermediare din noiembrie, după care JPMorgan va analiza dacă va relua contribuţiile către parlamentarii în cauză în mod individual.
Acesta a fost un moment unic şi istoric când credem că ţara a avut nevoie ca oficialii noştri aleşi să lase deoparte diferenţele puternice şi pentru a-şi demonstra unitatea”, a scris banca despre votul din 6 ianuarie pentru certificarea victoriei lui Biden.


