Profitul net al JPMorgan a scazut pana la 2 miliarde dolari, respectiv 54 centi/actiune, comparativ cu 4,23 miliarde dolari, adica 1,20 dolari/actiune, din perioada echivalenta a anului trecut. Analistii se asteptau la un castig mediu de 44 centi/actiune, potrivit Reuters Estimates.
Titlurile companiei s-au apreciat cu aproape 6%, pana la 38 dolari/actiune, in predeschiderea pietei. JPMorgan a tras, totodata, un semnal de alarma. "Ne asteptam ca mediul economic sa fie in continuare slab, mai mult decat atat, sa slabeasca in continuare si ca pietele financiare sa fie amenintate de stres", potrivit unui comunicat al directorului executiv, Jamie Dimon, citat de Reuters.
Grupul bancar cu sediul la New York, care a cumparat in mai banca Bear Stearns, a supravietuit crizei creditelor mai bine decat alte companii asemanatoare si a evitat, pana in prezent, sa faca deprecieri de active cum au facut alte institutii anul acesta.
Cotatia actiunilor JPMorgan a fost de 35,94 dolari la inchiderea sedintei de miercuri de pe piata new-yorkeza. Titlurile JPMorgan s-au depreciat cu 15% anul acesta, raportat la o alunecare cu 35% a indicelui bancar KBW.
JPMorgan, profit in scadere cu 50% dar peste estimari
Publicat la 17.07.2008, 16:05:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
