money.ro
Piețe financiareMucenic Ioana

Judecătoare de la CC, ameninţată cu moartea de doi poliţişti

Publicat la 27.07.2012, 07:08:39

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Judecătoare de la CC, ameninţată cu moartea de doi poliţişti

Judecătoarea a afirmat în urmă cu circa 3 săptămâni că «a fost ameninţată înainte de începerea dezbaterilor asupra avizului de suspendare din funcţie a preşedintelui României, cu privire la votul pe care urma să îl dea», conform The Money Channel.

 

Cercetările au arătat că Aspazia Cojocaru a fost ameninţată în noaptea de 5 spre 6 iulie iar câteva zile mai târziu, pe 10 iulie, a primit un nou mesaj de ameninţare. Procurorii au început urmărirea penală pentru ultraj în cazul unei persoane aflate deja în detenţie, indentificată ca autor al ameninţării din 10 iulie.

 

Potrivit Mediafax, este vorba de un condamnat la 19 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav. Procurorii au început urmărirea penală şi în cazul a 2 poliţişti din Olt şi Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Aceştia au făcut verificări în bazele de date privind evidenţa persoanelor după criteriul «Cojocaru Aspazia» deşi nu aveau în lucru o cauză penală.

 

Ministerul Public anunţă că e în derulare o percheziţie la Penitenciarul Giurgiu unde este deţinut autorul ameninţării din 10 iulie. În cursul zilei de astăzi acesta va fi adus pentru a fi audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, celor doi poliţişti le va fi adusă la cunoştinţă învinuirea în acest dosar.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite