În dosarul lor a mai fost reţinută pentru 24 de ore încă o persoană, în total fiind învinuite în dosar 11 persoane.

 

Surse apropiate anchetei au declarat că în cauză este cercetat şi un grefier, care intervenea pentru ca anumite dosare să fie repartizate celor două judecătoare.

 

Potrivit avocatului uneia dintre judecătoare, Cristi Ene, cele două sunt acuzate că ar fi intervenit în trei dosare. În plus, el a precizat că în materialele pe care i le-au prezentat procurorii a văzut numele lui Dinel Staicu.

 

Potrivit unor surse apropiate anchetei, ele ar fi primit mită aproximativ 150.000 de euro, iar la ele ar fi intervenit şi omul de afaceri Dinel Staicu, pentru a fi scos din arest.


La domiciliile judecătoarelor procurorii au efectuat, miercuri seara, percheziţii. În același timp procurorii au percheziționat domiciliul și a doi lideri ai Clanului Duduianu - Pian și fratele acestuia, precum și a avocaților Daniel Costel Petre și a sorei acestuia - cei doi fiind cei care intermediau legătura dintre interlopi și judecători.

Acțiunea DNA de ieri a venit după ce toate părțile menționate mai sus au fost monitorizate mai multe luni pentru fapte de corupție, judecătoarele fiind suspectate că au luat șpagă pentru a da mai multe decizii favorabile interlopilor. De altfel, membrii Clanului Duduianu sunt arestați constant pentru diverse infracțiuni cu violență sau înșelăciuni de toate felurile, până în prezent ei reușind performanța de a nu sta foarte mult timp după gratii.

Consiliul Superior al Magistraturii a avizat ieri soliciatarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de a le percheziționa pe cele două judecătoare şi, ulterior, de a emite ordonanţe de reţinere şi cereri de arestare preventivă.


Procurorii DNA urmează să decidă în cursul zilei de joi, 14 martie, dacă formula propunere de arestare preventivă pe numele celor implicați în anchetă.

Judecătoarele sunt ridicate sunt foarte cunoscute, ele soluționând câteva dosare importante. Viorica Dinu spre exemplu l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vântu în dosarul în care acesta era trimis în judecată pentru favorizarea infractorului - Nicolae Popa, și avea în prezent spre soluționare dosarul de corupție al fostului senator Dan Voiculescu.