Exporturile realizate de firmele ieşene şi-au păstrat avântul luat în septembrie 2012 faţă de valoarea importurilor şi au adus judeţului un excedent comercial de 113 milioane euro la finalul anului trecut. Datele publicate de Direcţia Judeţeană de Statistică Iași arată că, anul trecut, companiile din Iaşi au vândut în afară produse de 692 milioane euro, în creştere faţă de 2012 cu 9 milioane euro, şi au importat marfă în valoare de 579 milioane euro, în scădere cu 120 milioane euro faţă de 2012.
De fapt, analizând valoarea celor două cifre din momentul intrării României în Uniunea Europeană, în 2007, se poate observa o creştere constantă a valorii ambilor indicatori economici, cu excepţia „anului de cumpănă” 2009, când anunţul crizei economice a destabilizat piaţa economică la nivel mondial.
Cifrele publicate de DJS Iaşi arată că, în 2007, exporturile aveau o valoare de 333,8 milioane euro şi importurile 518 milioane euro, în 2008 raportul era 335,3 – 609,7 milioane euro, în timp ce în 2009 valorile celor doi indicatori au scăzut la 226,6 şi 348,6 milioane euro, scrie ziaruldeiasi.ro. Din 2010, valorile au reînceput să crească constant, de la 384 – 498 milioane euro, până la 533 – 669 milioane euro în 2011 şi 683 – 701 milioane euro în 2012, în toţi aceşti ani firmele ieşene înregistrând deficit comercial.
Finalul anului 2012 a adus surpriza pe piaţa economică ieşeană, după ce în ultimele luni afacerile marilor firme exportatoare au vândut mai mult în afară decât au asimilat companiile importatoare, dar nu îndeajuns cât să încline balanţa în favoarea exporturilor.
Acest lucru s-a întâmplat, însă, în 2013, când excedentul comercial a ajuns la 113 milioane euro.



