Judeţul Vâlcea este campionul restanţelor, ţinând cont de totalul restanţelor în portofoliul de credite contractate de persoanele fizice şi juridice din acest judeţ. Sumele restante în Vâlcea au crescut cu aproape 10% în primele 10 luni ale acestui an, la echivalentul a 510 milioane de lei. Astfel, totalul restanţelor au ajuns să ocupe o cotă de peste 21% din portofoliul de împrumuturi. Vâlcea, un judeţ în care până nu demult cel mai mare angajator era combinatul chimic Oltchim, resimte pe deplin efectele pe orizontală ale insolvenţei companiei de stat. De fapt, trei sferturi din restanţele acumulate în Vâlcea aparţin combinatului chimic, întrucât printre creditorii garantaţi ai Oltchim se înscriu BCR - cu 230 de milioane de lei şi Banca Transilvania – cu 160 de milioane de lei. Rata şomajului în judeţul Vâlcea era la sfârşitul lunii septembrie de 4,57%, sub media naţională de 4,89%, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Citeste mai mult: adev.ro/nypvrx
Judeţele în care românii au fost doborâţi de rate
Publicat la 02.12.2015, 06:52:44
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
