Cotidianul elveţian Sonntags Zeitung, citând o firmă de avocatură din Madrid, a anunţat că Julius Baer trebuie să plătească această amendă, însă banca elveţiană a declarat că "informaţiile publicare sunt nefondate şi defăimătoare", ameninţând cu acţiuni legale.

Un purtător de cuvânt al Baer a declarat că banca nu poate comenta relaţiile cu clienţii şi că grupul pe care îl reprezintă a respectat întotdeauna legislaţia.

"Datorită caracterului confidenţial, nu putem oferi comentarii legate de relaţia cu clienţii", a declarat banca. "Însă Julius Baer respectă mereu legislaţia existentă", a precizat banca.

Sonntags Zeitung a precizat că firma de avocatură Cremades & Calvo-Sotelo reprezintă clienţii Julius Baer care au pierdut milioane de dolari în frauda de 65 miliarde dolari comisă de omul de afaceri american Bernard Madoff.

Cotidianul elveţian a precizat că angajaţi ai Julius Baer au activat în Spania, unde ar fi recomandat clienţilor să investească în fonduri care făceau afaceri cu Madoff.

Julius Baer concurează la nivel global cu giganţi, printre care grupul suedez UBS (cel mai mare manager de averi din lume) dar şi cu Credit Suisse, Citigroup şi HSBC.