Piețe financiaremoney.ro
Jumătate din români cred că alocaţia pentru copii ar trebui să se acorde diferenţiat
Publicat la 22.10.2007, 16:57:39
Potrivit unui sondaj realizat de Gallup Organization pentru Agenţia pentru Strategii Guvernamentale (ASG), 57% dintre români consideră că este incorect ca toţi copiii să primească drept alocaţie o sumă fixă, indiferent de veniturile familiei. Astfel, 45% sunt total de acord cu propunerea ca alocaţia să fie diferenţiată, mai mare pentru familiile cu venituri mici şi mai mică pentru copiii care provin din familii cu venituri mari, iar 29% sunt de acord cu această propunere.
Totodată, rezultatele sondajului arată că o treime dintre români consideră chiar că familiile cu venituri foarte mari nu ar trebui să primească alocaţii pentru copii. Astfel, 26% din români susţin că statul nu ar mai trebui să dea alocaţie copiilor din familiile ale căror membri câştigă între 701 şi 1.000 de lei pe membru de familie, pe lună, iar 16% cred că veniturile pe membru de familie ar trebui să se încadreze între 1.001 şi 1.500 de lei. Zece procente din români spun că în familiile în care veniturile depăşesc 2.000 de lei, copiii nu ar trebui să mai primească alocaţie de stat.
Sondajul a fost realizat în luna octombrie, pe un eşantion de 1.165 de persoane de 18 ani şi peste, prin interviu la domiciliul respondenţilor sau la telefon.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



