Vedem cum chiar intermediarii spagii sunt de acord ca magistratul pe care il ajuta sa castige concursul este “tampitzel si cam handicapat” . Intr-o alta convorbire, unul dintre doritorii de functii obtinute usor se plange ca a primit doar “jumatate de prajitura”, adica doar o parte din subiectele care urmau sa fie date la examen. Asta provoaca reactia exasperat-comica a celui care i le oferise: “Citeste, ma, tata, ma, ia, ma, si tu macar juma’ de materie, parcurge-o, poate ai dracu’ putin noroc”. Altfel spus, omul era cam nemultumit de calitatea serviciilor oferite de cei la care apelase. Spaguitorul cerea seriozitate. Voia sa fie tratat corect. Cam cum vor si cei care ajung la mana justitiei, indiferent din ce motive. Cei a caror soarta depinde de solutii date de astfel de oameni.
Sa nu uitam ca, pentru magistrati, statul roman plateste salarii uriase, comparativ cu, sa spunem, profesorii. Justitiei i se aloca fonduri din ce in ce mai mari, pentru ca mediul in care lucreaza procurori si judecatori “tampitei si cam handicapati” sa fie cat mai prietenos. Sa nu fie deranjati de praful de pe dosare, sa nu isi strice ochii in intunericul din sala de judecata. Sa nu fie agresati de strigatul dizgratios al disperatilor care nu mai au nici timp, nici resurse pe care sa le cheltuiasca ani de-a randul prin tribunale. Pentru toate aceste eforturi, usor cuantificabile in bani, dar imposibil de calculat in termeni de dezamagire si neincredere in institutiile fundamentale, nu prea exista un raspuns pe masura. Serviciul public de calitate este mai degraba exceptia decat regula. Sa fim sinceri: daca exista cineva care sa-si inchipuie ca avem de-a face cu o situatie unica sau macar rara, acela isi fura singur caciula. Jumatatea noastra de prajitura se cam strica pe raft. Vanzatorul e un pic ocupat. Iar daca e deranjat, s-ar putea sa se planga de amestec in treburile justitiei.
