Textul, publicat pe blogul său personal, prezintă dedesubturile politicii britanice și apelează la invetivitatea românilor, invocând talentul de a sta la coadă întru reînvățarea importanței democrației. "Un conflict din interiorul Partidului Conservator între susținătorii și inamicii Uniunii Europene a dus Marea Britanie în pragul dezastrului. Pericolul este ieșirea din Uniunea Europeană. Dacă se întâmplă, ruina financiară se va răspândi între toate statele membre ale Uniunii, grupările de dreapta vor prelua controlul, iar proiectul european, care a dăinuit în cei 70 de ani de după război, se va prăbuși", explică Bird, pe scurt, situația în care se află Marea Britanie, din punctul său de vedere. "Dar tu, România, poți să contribui la salvarea noastră", continuă acesta în ceea ce pare un apel la o națiune care ar putea avea puterea de a face diferența în ceea ce privește Brexitul și părăsirea blocului comunitar. Jurnalistul Michael Bird este de părere că prim-ministrul britanic, David Cameron, este de vină pentru situația în care se află acum Marea Britanie, din simplul fapt că acesta a crezut că prin renegocierea termenilor participării țării sale la Uniunea Europeană, va putea scoate partidul său din calea aplicării Brexitului. Bird face o comparație între adevăratele probleme ale celorlalte națiuni ale lumii, precum faptul că Rusia și Turcia sunt în pragul războiului sau criza migranților și soluția găsită de Cameron în cadrul negocierilor de la Bruxelles: "desființarea alocațiilor plătite către copii polonezi care locuiesc în Polonia și ai căror părinți trăiesc și sunt impozitați în Marea Britanie". "Nu poți să nu te întrebi - ce vor de fapt acești anti-europeni? Să sufere și mai mult copiii polonezilor? Să le golească pușculițele în căutarea oricărei monede cu chipul reginei? Dacă Cameron i-ar fi înecat pe acești copii în Vistula, ziarul anti-UE Daily Mail s-ar fi plâns că treaba s-a făcut “pe cheltuiala contribuabililor britanici” și că “ar fi trebuit găsită o metodă mai ieftină”. Și care ar fi aceasta? Vă reamintesc că vorbim de Polonia aici", scrie jurnalistul. Michael Bird în aduce în prim-plan și pe primarul Londrei, Boris Johnson, afirmând că acesta din urmă reprezintă "cea mai mare amenințare pentru Europa", fiind "un om periculos". "Ca reporter pentru Daily Telegraph la Bruxelles pe problemele Uniunii Europene, i-a mințit constant, în print, pe cititorii săi eurosceptici, ajutând la crearea iluziei din capul britanicilor că Comisia Europeană nu este un organism cu birocrați puțin cam prea mult, ci o cabală a vrăjitoarelor pornită să sugă banii familiilor britanice ca să înființeze un superstat comunist condus de ciocolatieri belgieni", descrie jurnalistul britanic demersurile lui Johnson. "Dacă ar fi eliminat un grup etnic din oraș, ar fi fost o crimă condamnată internațional, la fel ca nazismul. Dar pentru că e vorba de săraci - ăia o merită, nu-i așa? E vina lor că nu s-au născut în familii bogate. Precum Boris. Precum Cameron", continuă Bird denunțurile la adresa primarului Londrei. Din punctul jurnalistului de vedere, întrebarea care ar trebui pusă la referendumul din 23 iunie este: "vreți ca Boris Johnson să conducă o Mare Britanie unită, sau vreți o Europă în război?" Michael Bird face apel la prima și a doua generație de români din Marea Britanie, evidențiind legătura puternică dintre cele două țări, legătură care a crescut in intensitate în ultimii 30 de ani. Acesta menționează valori precum libertate, fair play și domnia legii, valori pe care noi, românii, încă le avem, dar pe care britanicii le-au uitat. "L-am adăpostit pe Ion Rațiu, ca și pe nenumărați alții, pe care comunismul i-a trimis în exil. Iubim peisajele Transilvaniei cu o pasiune aflată la limita obscenului. Așa că vă cer să ne salvați de noi înșine", își întărește jurnalistul cererea. "Prim urmare, îi îndemn pe toți românii care locuiesc în Marea Britanie să găsească o cale prin care să voteze pentru rămânerea în UE - prin orice mijloace! Sunteți inventivi! Și dacă voi nu puteți, spuneți-le prietenilor voștri să voteze. Chiar dacă centrele de votare sunt aglomerate, predați-ne talentul vostru de a sta la coadă, ca să putem să reînvățăm importanța democrației", își încheie britanicul Michael Bird. Vezi fragmentele integrale traduse de Alex Bradut Ulmanu pe contributors.ro AICI.