O lege germană ce apără Volkswagen, cel mai mare producător de automobile din Europa, împotriva eventualelor preluări ostile, încalcă normele europeane, a anunţat joi un consilier al principalei instanţe europene, relatează Reuters.
Consilierul a declarat că legea germană împiedică libera circulaţie a capitalului în cadrul blocului european. "Legislaţia naţională întăreşte astfel poziţia guvernului federal şi a celui local, împiedicând orice intervenţie în cadrul administrării acestei firme", a precizat cosilierul în faţa instanţei europene.
Opinia unui consultant este susţinută de decizia curţii în mai mult de jumătate din cazuri. Comisia Europeană a declarat că Legea Volkswagen împiedică libera circulaţie a capitalului în Uniunea Europeană.

