money.ro
Actualitatemoney.ro

Justiţia, subiectul principal în discuţiile preşedintelui cu Banca Mondială (VIDEO)

Publicat la 18.01.2010, 14:38:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Justiţia, subiectul principal în discuţiile preşedintelui cu Banca Mondială (VIDEO)
Şeful delegaţiei Băncii Mondiale, directorul de operaţiuni pentru Europa al Băncii Mondiale, Theodore Ahlers, care a venit însoţit de noul şef al biroului din România al Băncii Mondiale, Francois Rantrua i-a spus preşedintelui Băsescu că s-a întâlnit în cursul dimineţii cu ministrul de Finanţe, cu care a discutat despre problema Justiţiei, ca fiind unul dintre obiectivele importante ale Băncii Mondiale.

"Dacă am un mare semn de întrebare în ceea ce priveşte portofoliul actual, acesta se referă la domeniul justiţiei. Trebuie făcut ceva pentru a folosi cele 110 milioane de dolari pe care îi avem pentru un program în acest domeniu. Cinci milioane au fost folosite până în prezent, iar cei din domeniul justiţiei se plâng de lipsa procesului de modernizare şi de lipsa banilor. Dar au 110 milioane de dolari la dispoziţie în vederea modernizării", le-a spus şeful statului reprezentanţilor Băncii Mondiale pe care i-a primit luni la Palatul Cotroceni.

Împrumutul de la Banca Mondială pentru domeniul justiţiei, contractat în 2006, este de 130 milioane de dolari (aprox. 110 milioane euro).

România a cheltuit doar 3% din împrumutul de 110 milioane de euro acordat de Banca Mondială pentru modernizarea sistemului de justiţie, după trei ani jumătate de la ratificarea lui în Parlament, afirma, în ocombrie 2009, Ruxandra Costache, expert al Băncii Mondiale. Potrivit Ruxandrei Costache împrumutul expiră în aprilie 2011, iar România – care momentan plăteşte dobândă pe toată sumă trecută în acord – nu mai are nicio şansă să atragă toată suma.

Preşedintele Traian Băsescu le transmitea, la începutul anului trecut, magistraţilor, la şedinţa de bilanţ a CSM, că trebuie "apăsat" pe proiecte pentru accesarea fondurilor externe, deoarece au 110 milioane de dolari la dispoziţie, care pot fi cheltuiţi în favoarea sistemului judiciar.

Francezul Francois Rantrua a fost numit, din 15 ianuarie 2010, la conducerea biroului din România al Băncii Mondiale, după o perioadă de circa trei luni în care interimatul a fost asigurat de Arntraud Hartmann, la încheierea mandatului lui Benoit Blarel, a anunţat vineri instituţia.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite