Kaufland, reţeaua germană de magazine de tip discount, a investit opt milioane de euro în cel de-al 20-lea hipermarket al reţelei din România,care va fi inaugurat joi în Târgu Jiu, a informat, marţi, un comunicat al companiei.
Magazinul este construit pe un teren de aproximativ 24.500 de metri pătraţi şi ocupă o suprafaţă de 6.350 de metri pătraţi. Centrul comercial Kaufland din Târgu Jiu pune la dispoziţia clienţilor o parcare de 330 locuri. Hipermarketul Kaufland oferă alături de produsele din departamentul alimente, produse din domeniile menaj, sticlărie, textile, electrice, papetărie, jucării, articole de sezon la care se adaugă oferte speciale săptămânale.
Hipermarketul din Târgu Jiu este al treilea hipermarket inaugurat anul acesta de Kaufland, după inaugurarea magazinulor din Piatra Neamţ şi Turda. Până în prezent, investiţia totală a companiei Kaufland facută în România se ridică la aproximativ 280 de milioane de euro.
Kaufland România a creat până în momentul actual aproximativ 4.300 de noi locuri de muncă, la sediul central, în magazinele din Bucureşti şi în oraşele Râmnicu Vâlcea, Ploieşti, Alba Iulia, Timişoara, Baia Mare, Târgu Mureş, Galaţi, Cluj, Hunedoara, Satu Mare, Suceava, Târgovişte, Bistriţa, Piteşti, Piatra Neamţ, Turda şi Tîrgu-Jiu, precum şi la noul depozit central situat în Parcul Industrial Ploieşti.
Anul trecut, Kaufland a demarat un proiect în România, în parteneriat cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, care presupune investiţii de 300 milioane euro pe termen lung.
Divizia Kaufland face parte din concernul Lidl & Schwarz Co&KG. Grupul Schwarz a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 40 de miliarde de Euro şi totalizează peste 166.000 de angajaţi în întreaga Europă. Pe plan internaţional, retailerul german este reprezentat de peste 800 de magazine în Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia şi România. În luna martie a anului trecut a fost deschis şi în Bulgaria primul magazin Kaufland.
Kaufland a investit opt milioane euro la Târgu Jiu
Publicat la 20.02.2007, 08:03:56
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
