Kaufland: „Avem peste 50% din produsele din magazine cu ţara de origine România”. Preşedintele LAPAR: „Îţi trebuie o lucrare de doctorat ca să intri cu o mână de pătrunjel în supermarket”
Publicat la 01.03.2017, 04:04:53
„Avem peste 50% din produsele din magazine cu ţara de origine România. Din 2005 am ales să susţinem producţia autohtonă. La nivel de achiziţie putem spune ca 100% din sistemul de panificaţie este din produse provenite din România, 150 de furnizori de panificaţie ne livrează zilnic. La ouă, 90% sunt cumpărate din România, iar la miere 60%. În ultimii 10 ani am încercat să mărim numărul de produse lactate cu articole provenite din România, care acum este mai mare de jumătate din întreg sortimentul de lactate”, a spus Ionuţ Parfente, directorul departamentului de Achiziţii Legume şi Fructe Kaufland, prezent la conferinţă „Fermierii României”, un eveniment organizat de Mediafax în parteneriat cu Agrointeligenţa.
„Ne dorim să avem 100% carne de porc cu provenienţă din România în următorii ani”, a mai menţionat reprezentantul Kaufland România, scrie capital.ro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
