Manifestaţia nu a fost autorizată şi este destul de neobişnuită în această fostă republică sovietică din Asia Centrală, condusă încă din epoca sovietică de Nazarbaiev.
Circa 500 de poliţişti au fost desfăşuraţi şi bariere au fost instalate în jurul pieţei Republicii pentru a-i împiedica pe manifestanţi să se adune. 'Pleacă Nazarbaiev!' şi 'Libertate!' au scandat manifestanţii.
Partidul de guvernământ, Nur Otan, a câştigat cu 81% din voturi alegerile anticipate, criticate de opoziţie şi de observatorii din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
În plus, opoziţia a denunţat represiunile în creştere împotriva oponenţilor regimului condus de preşedintele Nazarbaiev, după o revoltă socială înăbuşită în sânge în luna decembrie.
Săptămâna aceasta, justiţia kazahă a plasat pentru două luni în detenţie doi opozanţi şi un jurnalist. Cei doi opozanţi sunt acuzaţi de incitarea la violenţă a lucrătorilor petrolişti grevişti în timpul unui conflict social din 16 decembrie, care s-a transformat într-o revoltă la Janaozen (vest) înainte de a fi înăbuşită în sânge (14 morţi). Jurnalistul, redactor şef la un săptămânal apropiat opoziţiei, a fost reţinut în cadrul anchetei pentru că a 'făcut apel la răsturnarea prin violenţă' a regimului.
Kazahstan: Aproape 1.000 de persoane manifestează împotriva regimului Nazarbaiev
Publicat la 28.01.2012, 13:19:48
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
