money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Kazahstanul ar putea impune o taxă la exporturile de petrol

Publicat la 29.01.2008, 12:41:19

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Kazahstanul ar putea impune o taxă la exporturile de petrol
Ministrul kazah al energiei, Sauat Mynbayev, a avertizat, cu ocazia unei reuniuni guvernamentale, că o astfel de decizie ar putea afecta negativ negocierile privitoare la o aderare a Kazahstanului la Organizaţia Mondială a Comerţului.

Mynbayev a mai spus, însă, că taxa ar putea deveni o necesitate din 2009, în contextul în care Kazahstanul încearcă să stabilizeze furnizarea de ţiţei de pe piaţa internă, iar taxa nu i-ar afecta decât pe producătorii ale căror acorduri de producţie conţin referiri la scheme flexibile de taxare pentru petrol. "Am cerut o lună ca să terminăm calculele suplimentare şi să pregătim toate documentele", a mai spus ministrul kazah al energiei şi a adăugat că decizia finală ar putea fi luată în decurs de o lună.

Pe de altă parte, însă, şeful holdingului de stat Samruk, Kanat Bozumbayev, a comentat că o astfel de taxă la exporturi ar putea duce la o depreciere cuprinsă între 30% şi 50% a cotaţiei acţiunilor companiei petroliere KazMunaiGas E&P, listate la bursa din Londra.

Kazahstanul şi-a înăsprit politica faţă de companiile de exploatarea a resurselor naturale, alarmând anul trecut investitorii străini în momentul în care a adoptat o lege care permite guvernului să rupă unilateral contracte petroliere.

Cele mai mari câmpuri petroliere din Kazahstan, Kaşagan şi Tengiz, sunt dezvoltate de către companii occidentale, printre care Eni, ExxonMobil şi Royal Dutch Shell.

Kazahstanul a acuzat consorţiul care se ocupă de dezvoltarea zăcămintelor de la Kaşagan de întârzieri de producţie şi de depăşiri ale costurilor, într-un conflict care a luat sfârşit luna aceasta, după ce Kazahstanul a preluat poziţia de conducător al proiectului de la compania Eni.

Mynbayev a mai spus că este posibil ca proiectul de la Kaşagan să fie scutit de taxa petrolieră.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite