Grupul belgian KBC are in vedere, pentru Romania, atingerea unei cote de piata de 3%, pana in 2011, pe segmentul de credite de consum, activitate inceputa din acest an, si mentinerea pe primul loc in topul companiilor de brokeraj, potrivit datelor institutiei financiare internationale. Dezvoltarea acestei activitati va fi realizata prin canale nebancare, potrivit unei prezentari a KBC, sustinuta cu ocazia zilei investitorilor si citata de Mediafax. In acelasi timp, grupul vizeaza o cota de piata de 12,9% pentru activitatile de brokeraj, fata de 11,4% in 2007. KBC intentioneaza ca, in Romania, sa se concentreze asupra operatiunilor incepute deja, si anume consumer finance, leasing si brokeraj. Grupul KBC este prezent in Romania in sectorul leasingului (Romstal Leasing), pe piata de capital (KBC Securities, fosta Swiss Capital), a brokerajului de asigurari (INK Insurance Broker) si consumer finance (KBC Consumer Finance). Companiile Romstal Leasing si Ink Broker de Asigurare au fost preluate la sfarsitul anului 2006, in urma unei tranzactii de 70 milioane de euro. Achizitia KBC Securities a fost finalizata in 2007. Infiintat in anul 1889, grupul KBC avea active de peste 356 miliarde euro la finele anului 2007. Anul trecut, profitul net al grupului a atins 2,94 miliarde euro.