Kelemen Hunor a vorbit, marţi seară, la TVR, despre PNRR şi dezbaterea acestuia în Parlament: ”De la bun, noi, în coaliţie, am spus că vom veni în Parlament înainte de ratificare, deci nu e că a insistat Bruxelles-ul sau a insistat cineva, asta a fost din ianuarie discuţia, dar am vrut să avem cu ce să venim în Parlament”.
Kelemen Hunor a afirmat că premierul Florin Cîţu va prezenta PNRR în Parlament miercuri, după care urmează votul pe Proiectul de Lege pentru ratificarea Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene şi de abrogare a Deciziei 2014/335/UE, Euratom, adoptată la Bruxelles.
”Mâine trebuie să ratificăm, ăsta este un lucru important, înainte de 1 iunie să apară şi în Monitorul Oficial. Dacă toate statele ratifică până în 31 mai, atunci deja se poate lua împrumutul începând din 1 iulie şi este important, fiindcă deja sunt state care aşteaptă finanţare din acest plan", a mai declarat Kelemen Hunor.
Vicepremierul a afirmat că este un plan bun care trebuie susţinut de toată lumea.


