Ministrul Kelemen Hunor a spus că mecanismele legate de aceste venituri trebuie simplificate şi aici Ministerul Muncii, Casa de Asigurări de Sănătate au competenţă, dar personal nu crede că greva fiscală a artiştilor ar fi ceva "bine gândit".
El a pledat pentru a se impozita unitar toate veniturile şi să se achite contribuţiile aferente.
"Această intenţie, de a intra în grevă fiscală, nu cred că este ceva foarte bine gândit, ca şi intenţie şi ca şi formă de protest, dar sigur, orice om, orice cetăţean poate să-şi aleagă forma de protest, indiferent că e vorba de drepturile de autor sau de alte plăţi, alte taxe şi impozite. Dar cel mai sănătos principiu ar fi fost - şi poate ar trebui să ne gândim, nu anul acesta, ci mai târziu - la o altă formă de impozitare. Fiecare venit, indiferent de unde provine - din salariu, din contract civil, din prestări de servicii, din drepturi de autor, din PFA sau din alte venituri - trebuie impozitat unitar, cu 16 la sută, şi atunci nu există nicio discuţie. Şi trebuie plătite, după fiecare venit, asigurările de sănătate şi alte dări către stat", a spus ministrul.
În acest context, ministrul Culturii a apreciat că astfel n-ar mai fi avut loc de discuţii, "de foarte multe ori inutile". Citeşte mai mult pe www.mediafax.ro
Kelemen Hunor vrea impozitarea unitară a tuturor veniturilor
Publicat la 28.08.2010, 16:10:30
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



