Kerviel adusese pierderi de 2,2 miliarde euro grupului bancar Societe Generale în iunie 2007
Publicat la 14.02.2008, 17:30:20
Banca franceză a făcut publică la sfârşitul lunii ianuarie o pierdere de 4,9 miliarde euro, dar între timp a dezvăluit că traderul Kerviel i-a adus şi câştiguri de 1,4 miliarde euro până la finalul lui decembrie, la care va trebui să plătească şi taxe. Un expert IT, angajat de avocatul lui Kerviel a spus, însă, că traderul avusese pierderi majore, înregistrate mult mai devreme în cursul anului 2007.
Într-un interviu acordat săptămânalului Paris Match, expertul IT Jean-Raymond Lemaire a recunoscut că traderul i-a spus despre câştigul înregistrat la finele anului trecut: "Bineînţeles. Mi-a spus şi despre o pierdere de 2,2 milarde euro din iunie 2007. În meseria lui, ca să câştigi, trebuie să fii pregătit să şi pierzi", a spus Lemaire.
Jerome Kerviel, în vârstă de 31 de ani, este reţinut în prezent pentru investigaţii formale în legătură cu tranzacţii neautorizate. Oficialii Societe Generale au spus că traderul a acţionat pe cont propriu, dar Kerviel a declarat poliţiei că banca nu avea cum să nu ştie despre activităţile sale. Societe Generale şi Lemaire au refuzat să comenteze. Purtătorul de cuvânt al lui Kerviel nu a răspuns la nici un apel telefonic pentru a aduce vreun comentariu.
Lemaire şi-a menţinut declaraţia că poziţia traderului de la SocGen pe piaţa derivativelor nu a fost una negativă în ziua de vineri, 18 ianuarie. Banca a descoperit discrepanţe care au dezvăluit activităţile traderului în a doua jumătate a acelei zile.
Kerviel îşi construise, în perioada 21-23 ianuarie, pariuri în valoare de 50 miliarde euro pe contracte la termen de tip futures pe pieţe aflate în declin, înainte de a surpinde întregul sector bancar pe 24 ianuarie prin anunţul pierderilor înregistrate. "Nu Jerome Kerviel e cel care a pierdut 4,9 miliarde euro", a spus Lemaire.
În paralel, săptămânalul francez Nouvel Observateur a făcut public faptul că Eurex, piaţă a derivatelor şi casă de compensaţii, a alertat SocGen de două ori asupra caracterului anormal al afacerilor lui Kerviel.
Publicaţia a spus că Eurex trimisese în noiembrie întrebări băncii, pentru care a primit un răspuns liniştitor două săptămâni mai târziu. Eurex a revenit cu întrebările pe 26 noiembrie, potrivit Nouvel Observateur, iar răspunsurile au venit abia pe 10 decembrie.
"Supraveghetorii băncii şi-au menţinut răspunsul cum că nu găsesc nimic anormal", a spus publicaţia, citând un purtător de cuvânt al Eurex. Oficialii pieţei derivativelor au refuzat să comunice cu presa.
Până în prezent, procurorii au spus că Eurex a contactat SocGen în noiembrie fără a comunica, însă, şi răspunsul băncii.
SocGen a spus că traderul ar fi putut să îşi ascundă tranzacţiile folosindu-se de experienţa sa în interiorul băncii la departamentul unde se înregistrează şi procesează tranzacţiile şi că Jerome Kerviel beneficiază de experienţă în domeniul calculatoarelor.
Expertul IT, angajat de avocatul lui Kerviel a negat, însă, acest lucru.
"Trebuie să repet că Jerome nu este un geniu al calculatoarelor", a spus Lemaire, citat de publicaţia franceză. Dar a adăugat că traderul de la SocGen plănuia să îşi înceapă cariera în domeniul tehnologiei informaţiei.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
