Confruntările violente dintre protestatarii antiguvernamentali şi forţele de ordine au continuat joi la Kiev în pofida eforturilor depuse de preşedintele Viktor Ianukovici şi liderii opoziţiei de a opri violenţele şi ciocnirile care durează de peste trei zile în capitala Ucrainei.
Cel puţin 100 de persoane au murit până aseară în cursul violenţelor, alte aproximativ 500 fiind rănite, potrivit unor surse medicale citate de CNN. Bilanţul a fost furnizat de şeful serviciului medical al protestatarilor proeuropeni. Acest bilanţ nu a fost confirmat de surse oficiale. Până joi seară, pentru violenţele de ieri exista un bilanţ confirmat de 67 de morţi.
Televiziunea Russia Today susţinea că lunetişti ai opoziţiei au ocupat, ieri dimineaţă, câteva acoperişuri din centrul Kievului şi trageau în forţele de securitate. Pe de altă parte, imagini tulburătoare apărute pe site-urile de socializare arătau lunetişti ai forţelor de securitate care trageau cu muniţie de război în manifestanţi. De asemenea, treisprezece cadavre neidentificate au zăcut ieri câteva ore în Piaţa Independenţei din Kiev, potrivit Interfax.
Un tânăr ar fi fost ucis şi în protestele de la Cernăuţi, potrivit site-ul deschide.md care citează un locuitor din oraş. Ieri, guvernatorul Administraţiei de Stat a regiunii Cernăuţi, Mihail Papiev, a demisionat din funcţie, potrivit paginii online a publicaţiei "Zorile Bucovinei". Potrivit sursei citate, protestatarii din Cernăuţi au intenţionat să ia din nou cu asalt clădirea Administraţiei Regionale de Stat, iar pentru a nu escalada conflictul guvernatorul regiunii Cernăuţi, Mihail Papiev, a decis să îşi scrie demisia din funcţie.
Totodată, Olecsandr Demidov, şeful Direcţiei Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei în regiunea Cernăuţi, a declarat, în faţa mulţimii adunate în faţa sediul executivului regional, că "miliţia e cu poporul". Potrivit aceleiaşi surse, Consiliul Regional Cernăuţi a decis, miercuri seară, în urma unei şedinţe extraordinare, interzicerea pe teritoriul regiunii a activităţii Partidului Regiunilor (n.r. - partidul de guvernământ) şi a Partidului Comunist, dar a adoptat şi hotărâri de neaplicare pe teritoriul regiunii a decretelor preşedintelui Ianukovici.
Postul ProTV Chişinău scrie că printre persoanele rănite în manifestaţiile de la Kiev se află şi fiul regizorului Valeriu Jereghi, Cristian Jereghi. Acesta se afla acolo pentru a filma un documentar despre protestele din capitala Ucrainei. Tatăl său susţine că tânărul a suferit o intervenţie chirurgicală la picior, după ce a fost rănit de o grenadă. Cristian Jereghi se afla la Kiev încă din primele zile ale protestelor din Piaţa Maidan, iar o parte din imaginile filmate au fost date publicităţii.
Ministerul de Externe de la Chişinău a emis un avertisment de călătorie în Ucraina şi recomandă cetăţenilor să evite în special Kievul şi alte oraşe în care au loc violenţe. Cursele de autobuz din Republica Moldova spre Ucraina fost anulate. Potrivit Ministerului de Externe din Republica Moldova, aproximativ 15.000 de cetăţeni moldoveni se află în prezent în Ucraina.
Primarul Kievului a anunţat ieri că părăseşte partidul preşedintelui Viktor Ianukovici în semn de protest faţă de "baia de sânge şi lupta fratricidă" din centrul capitalei ucrainene. "Sunt pregătit să fac totul pentru a opri lupta fratricidă şi baia de sânge din inima Ucrainei, în Piaţa Independenţei. Viaţa umană trebuie să fie valoarea superioară în ţara noastră şi nimic nu trebuie să contrazică acest principiu", a declarat Volodimir Makeienko, adăugând că părăseşte Partidul Regiunilor, aflat la putere.
Între timp, presiunile Rusiei asupra conducerii de la Kiev se înteţesc. Kremlinul va coopera în Ucraina numai cu o putere care apără "interesele statului", pe care nu "te ştergi pe picioare", a declarat ieri premierul Dmitri Medvedev. El comenta, astfel, anularea vizitei la Kiev a vicepreimierului Dmitri Rogozin, o reuniune cu colegii săi ucrainenei fiind anulată. "Este necesar ca puterea în exerciţiu în Ucraina să fie legitimă şi eficientă, să nu te ştergi pe picioare pe ea ca pe o cârpă", a spus Medvedev în şedinţa de Guvern. "Puterea este necesar să se concentreze asupra apărării oamenilor, forţele de ordine apără interesul statului", a adăugat el.



