Kira Hagi își schimbă planurile și se mărită luna acesta, nu la toamnă, așa cum s-a zvonit. Fiica legendarului Gheorghe Hagi, se pregătește să pășească spre altar alături de iubitul său, Thomas Ferfelis.
Evenimentul va avea loc duminică, 29 iunie, la un an de la nunta fratelui ei, Ianis Hagi. Nunta religioasă va avea loc la ora 14:30, în biserica Sfântul Visarion din București, un lăcaș cu semnificație specială pentru familia Hagi deoarece, tot colo s-a căsătorit și Ianis. Evenimentul se anunță unul restrâns. La fel ca la nunta lui Ianis, se așteaptă măsuri speciale pentru a proteja intimitatea mirilor ori un eventual contract de exclusivitate cu o televiziune.
Petrecerea, pe malul lacului Cernica, la salonul mirelui
Seara, începând cu ora 18:30, invitații vor fi așteptați la o petrecere exclusivistă pe malul lacului Cernica, chiar salonul de evenimente al familiei ginerelui, greci la origine. Thomas Ferfelis, în vârstă de 30 de ani, este fiul unei familii implicate în afaceri de succes în România și managerul locației unde se va desfășura petrecerea de nuntă.

Kira și Thomas, de la colegi la miri: ”Sunt mândru de ce au devenit copiii mei!”
Kira și Thomas se cunosc din adolescență, când erau colegi la International British School of Bucharest. Deși viața i-a purtat pe drumuri diferite – Kira a ales actoria la New York Film Academy, iar Thomas a studiat business-ul la University of Southampton – iubirea i-a readus împreună.







