Directorii companiei afiliate, KKR Private Equity Investors, cunoscută şi sub iniţialele KPE, au aprobat propunerea, a anunţat Kohlberg Kravis. Operaţiunea încununează cu succes eforturile KKR de a deveni companie publică, o mutare amânată, printre altele, şi de evoluţia pieţei bursiere pe parcursul anului trecut.
Kohlberg Kravis va deţine 70% din noua entitate, iar KPE restul de 30%. “Suntem bucuroşi să anunţăm noul pas făcut de compania noastră”, au anunţat fondatorii KKR, Henry R. Kravis şi George R. Roberts. Tranzacţia se va finaliza pe 1 octombrie. În altă ordine de idei, Kohlberg Kravis a anunţat că, potrivit estimărilor sale, a câştigat între 345 mil. şi 370 mil. dolari în T2 al acestui an.
KKR se apropie de listarea pe bursã
Publicat la 20.07.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
