”Avem nevoie de securitate energetică, dar securitatea energetică este posibilă numai dacă există disponibilitate energetică. Iar noi, în România, avem o ambiţie în plus şi acest lucru este important pentru români, pentru companiile din România”, a spus preşedintele.
Şeful statului a arătat că ”este o nouă abordare pentru a ne asigura că avem suficientă energie, pentru a dovedi că suntem independenţi energetic şi pentru a arăta că ştim cum să realizăm tranziţia verde, pentru că regenerabilele şi nuclearul împreună vor face posibilă renunţarea la combustibilii fosili”.
”Aşadar, felicitări pentru acest pas foarte important şi sper că nu peste mult timp aceste două scrisori de intenţie pentru planificare şi pentru o parte semnificativă a finanţării pentru construirea acestor două unităţi vor duce la acţiune, la construirea efectivă a acestor unităţi şi la disponibilitatea energiei electrice”, a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.
Înmânarea celor două scrisori de intenţie privind împrumuturile din partea US Exim Bank pentru Unităţile 3 şi 4 ale Centralei nucleare de la Cernavodă a avut loc în marja celei de-a 27-a Conferinţe a Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27), de la Sharm El-Sheikh,


