Pe de altă parte, șeful statului este optimist în ceea ce privește viitorul democrației. „Dacă îndrăznim, vom izbândi. Nu, nu cred că democraţia este în pericol, cred că democraţia este sub presiune”, a spus Klaus Iohannis.

 

„În România avem o situaţie internă complicată şi destul de des sunt întrebat dacă democraţia din România este în pericol, societatea este în pericol, iar eu răspund: nu, doar că avem o democraţie foarte vie. Cred că exact se întâmplă şi în privinţa alegerilor europarlamentare”, a adăugat președintele.

 

El crede că populiștii nu au șanse de supraviețuire politică. „Mulţi politicieni se tem de aceste alegeri, pe motiv că populiştii vor obţine multe voturi, curentul euroscpetic este în creştere. Dar asta nu ar trebui să ne sperie, pe noi, ar trebui să ne încurajeze pe politicienii care credem în Europa, în integrarea europeană, într-o Europă puternică, ar trebui să ne facă mai puternici şi să găsim modalităţi de a-i convinge pe europeni că avem un viitor solid, că noi, politicienii, ştim cum să asigurăm acest viitor”, a subliniat Klaus Iohannis.