Ministrul afirmă că, din această cauză, declaraţiile privind evoluţia acestui fenomen sunt premature.
"Din informaţiile pe care le avem noi, până la această oră, autorităţile din Ucraina nu au transmis niciun fel de informaţie cu privire la acest nor poluant. De aceea este prematur să se facă declaraţii în acest moment despre modul cum vor evolua lucrurile", a spus ministrul de resort.
Un nor toxic rezultat în urma deraierii unui tren la Lvov, Ucriaina, ce transporta fosfor galben, substanţă inflamabilă şi foarte toxică se află la 160 de kilometri de graniţa cu România.
Accidentul s-a produs luni după-amiază când 15 vagoane-cisternă cu fosfor provenind din Kazahstan, cu destinaţia Polonia, s-au răsturnat şi au luat foc. Pompierii au reuşit să stingă incendiul după câteva ore.
Autorităţile nu au stabilit cauzele pentru moment accidentului, dar exclud teza unui atentat terorist, potrivit poliţiei.
Vicepremierul ucrainean Aleksandr Kuzmuk şi responsabili din Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă au mers la faţa locului.
Potrivit unui bilanţ oficial, paisprezece persoane au fost spitalizate şi 800 evacuate în regiunea Lvov din vestul Ucrainei.
Pe de altă parte, autorităţile au evacuat la cerere peste 800 de locuitori din satele învecinate, potrivit ministerului.
În total, 11.000 de ucraineni locuiesc în satele din zona sinistrată, a precizat şeful poliţiei regionale, Mihailo Ţimbaliuk, într-o conferinţă de presă.
La Lvov, oraş cu 800.000 de locuitori situat la 70 de kilometri de locul accidentului, localnicii evitau, marţi, să îşi scoată copiii afară din case.
Accidentul s-a produs luni după-amiază când 15 vagoane-cisternă cu fosfor provenind din Kazahstan, cu destinaţia Polonia, s-au răsturnat şi au luat foc. Pompierii au reuşit să stingă incendiul după câteva ore.
Korodi: Este prematur să facem declaraţii privind evoluţia norului din Ucraina
Publicat la 17.07.2007, 13:56:32
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
