'Anul trecut a fost un an foarte greu din punct de vedere economic atât pentru România cât şi pentru Coreea. Economia româneasca fiind afectată, automat a fost afectată şi economia coreeană, pentru că s-a importat mai puţin, dar asta nu înseamnă că a fost un an rău pentru Coreea. Investitorii coreeni Doosan, Samsung, Şantierul Naval Daewoo Mangalia, etc. au continuat să achiziţioneze din Coreea, astfel au adus calitate bună la preţuri accesibile. România, de asemenea, a continuat să importe din Coreea de la echipamente medicale până la echipamente pentru agricultură. Luând totuşi în calcul faptul că deşi s-au importat din Coreea produse din sectore industriale variate, valoarea achiziţiilor a fost mai mică faţa de alţi ani, dar cu siguranţă îşi va reveni, prin urmare nu ar trebui să existe nicio problemă între România şi Coreea, din contră ar trebui să se sprijine reciproc şi să dezvolte mai mult relaţiile deja existente pentru că sunt beneficii de ambele părţi', a spus Lee.
Acesta a apreciat că trebuie să se ţină cont şi de faptul că 'taxa pe valoarea adaugată a crescut, ceea ce a majorat preţul de vânzare către utilizatorii finali, iar asta ar putea duce la scăderea puterii de cumpărare a românilor şi implicit la diminuarea cifrei de afaceri a reprezentanţelor coreene din România, în special pe sectorul de electronice'. Citește mai mult pe www.agerpres.ro
KOTRA: Creşterea TVA afectează firmele sud-coreene din România
Publicat la 27.03.2011, 09:45:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
