Kuneva va sprijni infiintarea, in Romania, a unui Centru European al Consumatorilor
Publicat la 05.02.2007, 16:26:52
Comisarul european pentru protecţia consumatorilor, Meglena Kuneva, va sprijini autorităţile române pentru înfiinţarea unui Centru European al Consumatorilor, care va oferi cetăţenilor informaţiile de care au nevoie în calitate de consumatori, informează Guvernul.
'Oficialul european şi-a arătat disponibilitatea de a sprijini autorităţile române pentru implementarea unui Centru European al Consumatorilor, care să facă parte din reţeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor', se arată în comunicatul remis de Executiv după întâlnirea premierului Tăriceanu cu oficialul UE.
Meglena Kuneva a anunţat, la mijlocul lunii ianuarie, o parte dintre obiectivele mandatului său, printre ele figurând înfiinţarea în 2007 - în Bulgaria şi în România - a unor oficii europene care să le ofere cetăţenilor informaţiile de care au nevoie în calitate de consumatori.
Premierul a precizat, în cadrul întrevederii, că România, ca stat membru al Uniunii Europene, este pregătită să îndeplinească obligaţiile care decurg din aplicarea legislaţiei comunitare în domeniul protecţiei consumatorilor.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Marian Zlotea, a declarat luni, după întrevederea cu Meglena Kuneva, că aceasta nu a cerut măsuri suplimentare faţă de cele pe care Autoritatea le-a stabilit, prevăzute în programul de guvernare.s
Meglena Kuneva s-a întâlnit luni, la Bucureşti, cu miniştrii Anca Boagiu, Monica Macovei, cu premierul Tăriceanu şi cu reprezentanţii ANPC.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
