Kuweitul va investi 130 de mld de dolari în proiecte de infrastructură
Publicat la 24.09.2008, 16:43:59
Diversificarea economiei Kuweitului, dependentă în acest moment de aurul negru, obligă la o schimbare de macaz. Emiratul petrolier va investi sume importante în ridicarea unor edificii gigant, dar şi în construirea unui port, a mai multor linii de cale ferată şi de metrou. Proiectele au scopul de a transforma Kuweitul într-un actor regional pe piaţa comerţului şi a finanţelor.
Acest plan ambiţios, care urmează să se desfăşoare între 2009 şi 2014, este primul proiect de anvergură din ultimii 20 de ani. Principalul obiectiv este dinamizarea produsului intern brut,diversificarea surselor de venit şi sprijinirea sectorului privat, care ar trebuie să devină pionul principal al economiei naţionale.
Cel mai important dintre proiecte este Oraşul Mătăsii, care face aluzie la celebrul drum al mătăsii. Proiectul, evaluat la 77 de miliarde de dolari, va fi o zonă de liber-schimb care va lega Asia Centrală de Europa. Oraşul va fi construit în nordul emiratului, la frontiera cu Irakul, şi ar putea avea cel mai înalt turn din lume.
Până în 2030, aici ar putea locui peste 700 de mii de oameni. Proiectul prevede crearea a 450 de mii de locuri de muncă. În plan mai sunt construirea unui drum de 25 de km şi a unui port care ar urma să deservească Irakul şi statele din Golf.
De asemenea, oraşul va avea o cale ferată şi un metrou, care vor costa peste 11 miliarde de dolari. Sectorul petrolier asigură în acest moment aproape 60 de procente din PIB-ul Kuweitului, care a depăşit în 2007 110 miliarde de dolari. Doar averile kuweitienilor în străinătate sunt estimate la 300 de miliarde de dolari.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
