L-ar numi Iohannis pe Dragnea premier? Răspunsul președintelui
Publicat la 13.07.2017, 13:33:15
Întrebat dacă l-ar numi premier pe Liviu Dragnea dacă ar intra în vigoare Codul Administrativ, președintele a evitat un răspuns clar. Potrivit proiectului la care lucrează Ministerul Dezvoltării, cei care au o condamnare vor putea face parte din Guvern dacă se reabilitează.
„Sunt chestiuni atât de ipotetice încât nu cred că e bine să le discutăm azi. Au existat foarte multe proiecte pe mesele multor Guverne şi lucrurile trebuie să evolueze într-o anumită logică. E o fază atât de incipientă, încât nu are rost să discutăm”, a spus Klaus Iohannis.
Preşedintele a vorbit şi despre avertismentul lansat de Liviu Dragnea pe scena politică.
„Liviu Dragnea spunea că instituţiile statului, în frunte cu preşedintele României ar trebui să aprecieze pacea pe care PSD a vrut să o facă, dar vede că nu se întâmplă acest lucru şi declară un fel de război”, a fost întrebarea unui jurnalist. „N-am urmărit aceste declaraţii, aşa că n-am ce comenta”, a fost răspunsul președintelui.
Cât despre posibila implicare a lui George Soros în politica românească, şeful statului a spus că nu are astfel de informaţii.
„Nu cunosc aşa ceva. N-am nicio apreciere la această chestiune”, a spus el.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
România, 110 zile fără guvern cu puteri depline
Politic
Nicușor Dan pleacă la New York. Președintele României va susține un discurs la ONU

Politic
Oana Țoiu, mesaj la CNN despre apărarea Ucrainei: „Nu facem suficient”

Politic
Legea salarizării intră în linie dreaptă. Proiectul care ar trebui să respecte PNRR și constrângerile bugetare, pe masa partidelor

Politic
