Lucian Croitoru crede că punctul culminant al contractiei economice va fi atins în 2009 şi că România traversează o criză de tip V.
"În 2008 creşterea a fost peste 7%,imaginaţi-vă o bară orizontală la zero.În 2009 se duce mult sub zero să zicem la (-8) şi în 2010 vine la zero. Acesta este un V.Dacă ar sta creşterea economică la un nivel negativ şi în 2010 atunci ar fi un U pentru că ar fi o paralelă cu acest zero dar la minus 8 să spunem si abia dupa aceea ar fi crestere şi ar fi U.După părerea mea va fi un V" a declarat Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului BNR.
Consilierul Guvernatorului BNR consideră că UNUL dintre factorii interni de risc pentru ca economia să nu îşi revină în 2010 este abaterea de la politicile convenite cu FMI.
"Asta ar eroda încrederea, ar însemna că disciplina fiscală nu e asigurată, de ea depinde evoluţia ratei de schimb, inflatia, s.a.m.d, in primul rand vorbim de coerenta politicilor" spune Croitoru.
Revenirea economiei depinde mult şi de ce se întâmplă pe pieţele externe dar acest factor nu poate fi controlat, spune Croitoru. Chiar dacă scăderea economică va fi severă şi în trimestrul trei, nu există riscul unei contracţii economice cu două cifre .
"Este destul de rational sa gandim că trimestrul III va fi de o magnitudine similară cu trimestrul II" incheie consilierul.
Urmăreşte pe WEBTV toate ştirile video şi emisiunile TMC
L. Croitoru (BNR): Va fi o criză de tip "V" (VIDEO)
Publicat la 14.08.2009, 05:23:49
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
