Pentru realizarea acestui punct aeromedical, pe care va opera un elicopter SMURD, Aeroclubul „Traian Vuia“, care opera pe Aeroportul din Arad, a fost transferat în localitatea arădeană Şiria, unde există o pistă privată pentru avioane de mici dimensiuni.
„Am reuşit să construim o platformă foarte importantă pentru regiune. Aeroclubul de la Arad, care este în subordinea Ministerului Transportului, va funcţiona la Şiria, unde va beneficia de o pistă privată, iar în locul Aeroclubului urmează să se creeze un punct de operare aeromedical al SMURD, care va deservi întreaga regiune. Există trei puncte în ţară, la Bucureşti, Târgu-Mureş şi Iaşi, iar Aradul va fi al patrulea, după o colaborare cu Consiliul Judeţean, care este proprietarul aeroportului, cu Ministerul Transporturilor, care este proprietar pe hala în care funcţionează Aeroclubul. Vom pune la dispoziţie un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor care va deservi toată zona de vest, începând de la Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara“, a declarat Traian Igaş.

