Acest document, deşi nu are forţa unificatoare a unei Constituţii, aşa cum s-a dorit iniţial, va permite o mai bună funcţionare a forului european. De asemenea, conferinţa interguvernamentală va marca ieşirea Uniunii Europene din impasul creat de respingerea Tratatului Constituţional de Franţa şi Olanda, în 2005.
La prima şedinţă, programată să aibă loc astăzi la ora 13.15, ora României, vor participa cei 27 de miniştri de Externe ai ţărilor membre, împreună cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso. Şeful diplomaţiei portugheze, Jose Amado, a cărui ţară deţine preşedinţia Uniunii, le va distribui colegilor săi primul proiect de tratat, care numără aproximativ 200 de pagini.
După ce va fi analizat de jurişti, conţinutul acestuia va fi discutat de miniştrii de externe în următoarele două zile. Discuţiile decisive vor avea loc însă luna viitoare. Reuniunea a început sub semnul îngrijorărilor legate de o eventuală ieşire din front a Poloniei, care ar putea transforma totul într-un fiasco.
Luna trecută, Consiliul Uniunii Europene, consacrat reluării discuţiilor pe tema Constituţiei europene, a fost la un pas de dezastru după ce premierul polonez, Iaroslaw Kaczinsky, s-a declarat nemulţumit de conţinutul documentului. Liderul de la Varşovia s-a opus din răsputeri introducerii inovaţiilor constituţionale menite să accelereze luarea deciziilor în Uniunea Europeană lărgită.
Kaczynski considera că noul text ar slăbi poziţia Poloniei în structurile Uniunii. Doar după o noapte de discuţii s-a ajuns la un compromis, pe 23 iunie, în urma intervenţiei mai multor lideri, între care şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy.
La Bruxelles începe redactarea noului Tratat European
Publicat la 23.07.2007, 08:57:34
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
