La Bursa din Sibiu s-au încheiat contracte de peste 225 milioane lei
Publicat la 15.04.2007, 11:18:54
Investitorii în Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS) au încheiat în intervalul 10-13 aprilie 79.448 de contracte la termen, cu 7,6% mai puţine decât în intervalul anterior, pe fondul numărului mai redus al şedinţelor de tranzacţionare, susţin analiştii pieţei sibiene.
Valoarea totală a contractelor s-a cifrat în această perioadă la peste 225,17 milioane lei (76,4 milioane euro). Cele mai căutate derivative au fost cele pe Societăţile de Investiţii Financiare (SIF).
Astfel, în topul săptămânii s-a impus derivativa construită pe activul suport al acţiunii SIF Moldova (DESIF2), urmată de derivativa construită pe titlurile SIF Oltenia (DESIF5). Pe locul al treilea în top s-a situat derivativa pe titlurile Băncii Transilvania (DETLV).
În săptămâna analizată, DESIF2 a înregistrat 38.340 contracte, DESIF5 a avut 37.172 contracte, iar DETLV a înregistrat aproape 2.000 contracte.
Ultima cotaţie pentru DESIF 2 cu scadenţa în iunie a fost de 3,177 lei/titlu, în creştere cu 1,29 bani faţă de sfârşitul săptămânii anterioare.
Pentru scadenţa din septembrie, DESIF2 a fost cotată la de 3,36 lei/acţiune, în creştere cu 8,9 bani. DESIF5 a fost cotată pentru scadenţa din iunie la 3,53 lei/acţiune, valoare stabilită în urma unei aprecieri de 2,92 bani.
DETLV a fost cotată pentru scadenţa din iunie la 1,1201 lei pe acţiune, iar pentru cea din septembrie la 1,1569 lei. Pentru ultima scadenţă a anului DTLV a fost cotată la 1,24 lei.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
