Emoții mari pentru toți elevii. Află chiar acum la ce oră va afișa edu.ro notele la sesiunea din vară a Evaluării Naționale 2021.

La ce oră va afișa edu.ro notele la sesiunea din vară a Evaluării Naționale 2021

Rezultatele la Evaluarea Națională 2021 urmează să fie afișate pe site-ul oficial edu.ro, marți, 29 iunie, până la ora 14:00, dar și la fiecare instituție de învățământ în parte. De menționat este faptul că, cei nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații în perioada 29 iunie 2021 (16:00 – 19:00) – 30 iunie 2021 (8:00 – 12:00), inclusiv online, urmând ca în perioada 30 iunie – 4 iulie 2021 să aibă loc soluționarea contestațiilor. Totodaăt, metodologia mai arată că după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele inițiale. Dacă se observă o diferență mai mare de un punct, se numește o nouă comisie de evaluare, iar nota oferită de această a doua comisie va fi și cea finală. În ceea ce privește rezultatele finale, acestea vor fi anunțate în data de 4 iulie 2021. 29 iunie 2021, la fel, până la ora 14:00.