Reprezentantul staţiei meteo din zona Întorsura Buzăului, Ciprian Bularca, a declarat, duminică, corespondentului NewsIn, că între orele 4.30 şi 5.30 termometrele au arătat minus 0,90 – minus un grad, acesta apreciind că astfel de temperaturi vor mai fi înregistrate şi în următoarea perioadă, când zilele vor fi senine şi nopţile reci.
Pentru localnicii din zonă astfel de temperaturi sunt obişnuite, oraşul Întorsura Buzăului fiind cunoscut şi sub numele de „mica Siberie”. Denumirea vine de la temperaturile extrem de scăzute care se înregistrează pe durata iernii, mai ales la sfârşitul lunii decembrie şi în ianuarie.
În urmă cu aproape patru ani, oamenii din Întorsura Buzăului au simţit pe pielea lor temperaturi de până la minus 37 de grade Celsius, într-o noapte de februarie. Momentul a fost înregistrat drept cea mai geroasă noapte din istoria staţiei meteo din zonă, inaugurată în 1939.
Şi în judeţul Harghita, la staţia meteo din Miercurea Ciuc, s-au înregistrat temperaturi sub zero grade Celsius duminică dimineaţă.
În cele două localităţi s-a înregistrat şi brumă la sol, tot pentru prima oară în această toamnă.
La Întorsura Buzăului s-au înregistrat primele temperaturi sub zero grade din această toamnă
Publicat la 20.09.2009, 11:00:24
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
