money.ro
Piețe financiaremoney.ro

La stat, patul de spital costa de doua ori mai mult decat la privati

Publicat la 06.04.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
La stat, patul de spital costa de doua ori mai mult decat la privati

Astfel, cel mai mare spital privat din tara, MedLife Memorial Hospital, cu un total de 100 de paturi, a necesitat investitii de zece milioane de euro, ceea ce inseamna un cost de 100.000 de euro pe patul de spital. Spitalul MedLife a fost dat in folosinta in primavara anului 2007. Spitalul Euroclinic, primul spital privat din tara, cu 80 de paturi, a fost dat in folosinta acum doi ani si jumatate. Investitia totala a fost cifrata la zece milioane de euro, cu un cost de 125.000 de euro pe patul de spital.

Daca aceste investitii au fost derulate acum cativa ani, la costuri mai reduse ale materialelor si fortei de munca, chiar daca se iau in calcul investitiile anuntate din privat, discrepantele se mentin. Astfel, proiectul de spital anuntat de Medsana, cu 200 de paturi, va insemna costuri estimate de companie la 35 mil. euro. Aceasta suma include costul terenului, de zece mil. euro, spitalele de stat fiind scutite de asemenea costuri, deoarece terenurile sunt atribuite de consiliile locale. Costul patului de spital la Medsana va fi de 175.000 de euro.

Un alt proiect de spital privat este cel al Medicover, care va avea pana la 80 de paturi si va costa, conform estimarilor, 15 milioane de euro, ceea ce inseamna un cost pentru patul de spital de 187.000 de euro. Proiectul de 3,7 miliarde euro, finantat in proportie de 85% cu bani de la Uniunea Europeana, a trecut de faza depunerii ofertelor. Acestea urmeaza sa fie deschise, conform ultimelor declaratii ale ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, la 18 aprilie, dupa care va urma faza de evaluare a propunerilor referitoare la preturi, termene de executie, calitate. Proiectul urmeaza sa fie finalizat in 2012, in cadrul acestuia urmand sa fie construite patru spitale regionale - Iasi (786 de paturi), Targu-Mures (844 de paturi), Craiova (878 de paturi), Timisoara (732 de paturi) -, si 18 spitale judetene, cu cate 462 sau 446 de paturi fiecare. Proiectul mai include constructia a trei spitale municipale, la Reghin si Sighisoara (cu peste 330 de paturi fiecare) si la Tarnaveni (525 de paturi), trei spitale orasenesti, la Ludus (265), Sarmasu (71) si Sovata (90), si patru spitale comunale, cu cate 23 de paturi, la Band, Deda, Iernut si Gurghiu.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite