La Țăndărei, a trebuit să intervină ARMATA! Au venit trupele SPECIALE
Publicat la 03.04.2020, 11:51:14
Hotărârea a fost luată din cauza numărului mare de cazuri de infectare cu coronavirus din ultima săptămână şi de contacţi ai persoanelor respective aflaţi în izolare.
Biroul de presă al Prefecturii Ialomiţa a anunțat că în judeţ au fost confirmate 37 de cazuri de infectare cu coronavirus, 208 persoane se află în carantină, iar 2.429 - în autoizolare şi sunt monitorizate la domiciliu, relatează Agerpres.
Focarul a izbucnit în comunitatea de romi din Țăndărei, în rândul căreia, în ultimele săptămâni, au existat sute de persoane care s-au întors în țară din zone roșii precum Italia, Spania, Franța sau Germania. Mulți dintre ei n-au respectat izolarea și au transmis virusul cu repeziciune în interiorul comunității, relatează Recorder.ro.
La Țăndărei s-a înregistrat cea mai tânără victimă de până acum pe teritoriul țării.
Un bărbat de 39 de ani, fără boli asociate, a murit în data de 26 martie, decesul său din cauza coronavirusului fiind confirmat două zile mai târziu.
Alte două victime de acolo au murit la domiciliu. Aveau 60, respectiv 77 de ani, dar nu călătoriseră și nici nu intraseră în contact cu niciun caz confirmat cu coronavirus, preciza Grupul pentru Comunicare Strategică.
În Bărbulești, potrivit imaginilor postate pe pagina de Facebook a Poliției Române, au fost deplasate inclusiv echipe de la trupele speciale, înarmate.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Tot mai multe firme nu-și mai plătesc creditele garantate de stat. Cererile de plată către FNGCIMM au crescut de cinci ori

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
