Pistele şi căile de rulare de pe Aeroportul Otopeni, principala poartă aeriană de intrare în România, arată ca după bombardament în urma îngheţului şi dezgheţului.   Pe anumite porţiuni, sub stratul foarte subţire de asfalt s-a infiltrat apa. Mai multe imagini au fost surprinse, la începutul săptămânii trecute, la Aeroportul Otopeni. Mai mult, şefii CNAB ştiu de aceste gropi, atât pe pistă, cât şi pe căile de rulare.   Conform unei note interne de informare a conducerii CNAB, Direcţia Operaţiuni Aeroportuare şi Întreţinere Infrastructură precizeză că există mai multe zone deteriorate, pentru care specialiştii au hotărât remedierea provizorie.   Chiar dacă a trecut o săptămână de la primele semnale că pistele sunt pline de gropi, conducerea CNAB nu a luat nici o măsură. Mai exact, Tehnic Asist, firma care ar trebui să refacă şi să întreţină pistele de pe aeroportul Otopeni nu a primit nici o comandă de reparare a gropilor de pe piste din partea conducerii CNAB, Direcţia Operaţiuni Aeroportuare şi Întreţinere Infrastructură.   mai multe, pe capital.ro