La vie à Bordeaux

Toată lumea are dreptul la un pahar de vin, spunea Napoleon, iar Bordeaux confirmă cuvintele împăratului și astăzi. Cele mai bune vinuri din lume, dar și cele mai scumpe sunt produse și îmbuteliate la castele din zone precum Saint Emilion, Pomerol sau Medoc. Bordeaux, capitala ținutului Aquitaine, este cunoscut pentru vinurile sale de calitate încă din secolul al VIII‑lea. Legenda spune că producția vinurilor de Bordeaux a început înainte de Hristos, în orășelul Saint Emilion, care a dobândit rapid celebritate. Alte surse istorice arată că vinurile de Bordeaux au devenit populare în secolul al XII‑lea, când regele Angliei, Henric Plantagenetul, s‑a căsătorit cu ducesa Alienor a Aquitaniei, iar vinul roșu a devenit proprietatea englezilor și era exportat în Marea Britanie. Ceea ce se știe sigur este faptul că fiecare domeniu viticol de aici, majoritatea purtând titulatura Chateau (castel), are în spate o istorie fascinantă, fie că și‑a schimbat proprietarul, fie că este moștenit din tată în fiu, de sute de ani. Dar, înainte de a pătrunde în lumea exclusivistă a producătorilor de vinuri, să vedem ce reprezintă, astăzi, Bordeaux.

 

CÂTEVA CIFRE. Bordeaux este a doua regiune viticolă din lume, după Languedoc, și este prima, în Franța, la denumiri de origine controlată.

 

Regiunea reprezintă 13% din viile din Franța și 1,5% din culturile de viță‑de‑vie din întreaga lume. Producția anuală este de circa 700 de milioane de sticle de vin, sub nivelul altor regiuni. Bordeaux este tărâmul vinurilor roșii. Proporția este de 10 sticle de vin roșu la o sticlă de vin alb. Majoritatea vinurilor sunt obținute prin amestecul mai multor soiuri de struguri. Cele mai importante sortimente pentru vinurile roșii sunt Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc și Merlot, iar pentru vinurile albe, Sauvignon Blanc, Muscadelle  și Semillon. Mixul de sortimente în combinație cu diversitatea locală dă o varietate de arome, ce răspunde așteptărilor multor degustători. Este, de fapt, rezultatul combinat al unei naturi binefăcătoare și al atenției deosebite pentru vița‑de‑vie, ceea ce francezii numesc într‑un cuvânt „terroir“. Termenul nu are traducere în nici o limbă și se referă la o combinație de factori – sol, altitudine față de nivelul mării, soare, umiditate – care dau originalitate vinului. Altitudinea unei podgorii față de nivelul mării acționează asupra nivelului de producție și al maturării strugurilor. Se consideră că la fiecare creștere cu 170 metri corespunde o diminuare a temperaturii cu 1 grad Celsius. Diferențele de altitudine au impact asupra patrimoniului aromatic al vinului: coloratură, tanini, aciditate, Ph. De aici derivă caracteristicile specifice fiecărei zone. Tipul de sol, cu conținut de calcar, argilă, nămol, nisip, materie organică, pietre sau roci, precum și capacitatea sa de a evacua apa au o influență determinantă în obținerea unor struguri de calitate.

 

ORIGINI DE CLASIFICARE. Regiunea Bordeaux este împărțită în mai multe zone, în funcție de soiurile de vin produse – St. Emilion, Medoc, Graves, Sauterne sau Libourne. În 1855, cu ocazia Expoziției Universale de la Paris, Napoleon a cerut clasificarea vinurilor de Bordeaux, care și astăzi este în vigoare. Sunt cinci clasificări Medoc, în care se regăsesc vinurile Grand Cru, o clasificare regională, care desemnează o podgorie renumită pentru reputația ei de a produce vinuri de calitate. Nu este, așadar, o clasificare propriu‑zisă a vinului, ci indică acel „terroir“. Medoc este patria Cabernet Sauvignon‑ului, iar producătorii de aici și‑au făcut, în ultimele două secole, o puternică reputație internațională. Ca o comparație, vinurile Merlot din St. Emilion sunt mai fructate decât cele din Medoc sau Graves. Este un vin amestecat cu puțin Cabernet Franc, foarte aromat, și are un conținut ușor de Cabernet Sauvignon. Vinurile de Bordeaux sunt clasificate în 57 de denumiri de origine controlată, adică „appellation“. Fie că sunt vinuri de elită sau mai accesibile, aceste vinuri întrunesc o singură cerință, calitatea. Ceea ce înseamnă respectarea metodelor tradiționale de producere, dar și îmbogățirea, permanent, a aromei. Așa se face că cercetarea viticolă se dezvoltă continuu aici, iar la acest aspect, Bordeaux este capitala lumii. St. Emilion are un sistem propriu de clasificare a vinurilor. Doar vinurile care au pe etichetă Grand Cru Classe, precum cele produse de Chateaux Canon, de exemplu, sunt cu adevărat superioare. Ca și St. Emilion, Pomerol – locul vinului Merlot, catifelat, bogat, care poate oferi o plăcere gustativă fantastică – este o zonă unde proprietarii dețin puține hectare de viță‑de‑vie, iar vinurile sunt dintre cele mai scumpe, dacă nu cele mai scumpe din lume, gândindu‑ne la Petrus.

 

PETRUS. Domeniul aparținea, de mai bine de două sute de ani, familiei Arnaud. În 1925, familia a început să facă afaceri cu Edmond Loubat, o cunoscătoare într‑ale vinului, din Libourne. Madame Loubat a cumpărat parcelă cu parcelă, pentru ca în anii ’40 să devină unicul proprietar. Este, de altfel, perioada în care Petrus înflorește pe piața vinurilor din Bordeaux și toate acestea din ambiția doamnei Loubat de a face vinuri mai bune decât cele Medoc. Așa a ajuns Petrus, în doar două decenii, simbolul perfecțiunii. După moartea doamnei Loubat, domeniul a fost cumpărat de Jean‑Pierre Moueix, un vechi partener de afaceri și un inovator al vinului. Moueix a interzis intervențiile mecanizate și a revenit la metodele tradiționale de îngrijire a viței‑de‑vie.

 

Dacă la Chateau Canon găzduiește rar personalități, Petrus este o adevărată fortăreață. „Aici nu intră nimeni, doar distribuitori, când avem întâlniri cu ei“, spune limpede ambasadoarea Petrus, după cum s‑a prezentat directorul de comunicare al castelului, o americancă ce a arătat că poate vorbi despre vinuri întruna dacă nu este oprită. Ea a precizat că „Petrus nu a fost niciodată castel“. Petrus produce cel mai bun vin și cel mai scump din lume. Despre vinul din 2008, renumitul avocat al vinurilor, Robert Parker, afirma că Petrus s‑a întrecut pe sine, iar despre vinul din 2000, că „este monumental“ datorită complexității și intensității gustului. Robert Parker a introdus clasificarea vinurilor pe puncte Parker, până la 100, după care sunt notate, astăzi, vinurile fine. Petrus deține doar 12 hectare de viță‑de‑vie, în zona Pomerol, dar este amplasat în singura parte a regiunii unde solul este din argilă neagră. De aceea este deosebit față de alte vinuri Pomerol. Producția anuală este de 30.000 de sticle. 90% sunt vândute în Franța, iar restul se duce la export. Producția este prevândută de fiecare dată, chiar înainte de recoltă. Prețul variază între 1.000 și 5.000 de euro sticla, ceea ce face din acest vin un adevărat blue‑chip pentru cumpărătorii pe piața „en primeur“. La licitații, prețul de pornire a unei lădițe cu 6 sticle Petrus, de exemplu, este 25.000 de euro. „În România, se vinde cam o sticlă pe lună“, spune Cristian Preotu, proprietarul Le Manoir, importator al vinurilor rafinate. Varietatea strugurilor constă în 95% Merlot și 5% Cabernet Sauvignon. Este un vin care poate fi păstrat toată viața, însă producătorul garantează 42–45 de ani.

 

CHATEAU CANON. Vița‑de‑vie a castelului Canon se întinde pe o suprafață de 21,5. Solul este în mare parte calcaros, iar varietatea de struguri de aici constă în 70% Merlot și 30% Cabernet Sauvignon. Vinul este de o calitate excepțională și longeviv, 25 de ani, și intră în clasificarea Grand Cru Classe, cea mai înaltă. Producția anuală este în jur de 132.000 de sticle. Chateau Canon are o istorie interesantă, în condițiile în care și‑a schimbat proprietarul de mai multe ori. Povestea începe la 1760, când Jacques Kanon, un căpitan de fregată originar din Blaye, nord‑vestul Bordeaux, a cumpărat proprietatea Saint Martin, pe care a ridicat un conac și a extins podgoriile prin achiziționarea câtorva vii dimprejur. Kanon a vândut proprietatea în 1767 lui Raymond Fontemoing, un comerciant local bogat. Familia Fontemoing deținea deja o proprietate în Fronsac, numită Chateau Canon. În 1919, castelul a fost vândut lui Andre Fournier, care a modernizat instalațiile pentru o nouă metodă de fermentare a strugurilor în recipiente de lemn de stejar. O formă de fungi a distrus via, ceea ce l‑a determinat pe nepotul lui Andre Fournier, Eric, să vândă Chateau Canon, în 1996, fraților Wertheimer, Alain și Gerard, deținătorii casei de modă și de parfumuri Chanel. Ei au cumpărat castelul la doi ani după ce își făcuseră deja intrarea în clubul exclusivist din Bordeaux al proprietarilor de domenii viticole, prin achiziționarea Chateau Rauzan‑Segla, în care au investit foarte mult atât în renovarea castelului, cât și în refacerea viței‑de‑vie.

 

Investiții majore au făcut și la Chateau Canon. „A fost o investiție uriașă, în ultimii 15 ani, în renovarea castelului, în salvarea a 50% din vița de vie, dar și în modernizarea procesului de vinificație. Abia de acum sunt pe profit“, afirmă John Kolasa, printre primii cinci cei mai buni degustători de vinuri din lume și managerul Chateau Canon. Scoțianul a fost anterior director comercial la Chateau Latour și este administratorul Chateau Rauzan‑Segla și al Chateau Canon. Kolasa a refuzat să dea cifra investițiilor: „Astfel de informații le pot oferi doar proprietarii Chanel“. Anul trecut, frații Wertheimer au mai cumpărat Chateau Matras, adăugându‑și încă aproximativ 2 hectare de viță‑de‑vie, iar producția va fi utilizată pentru al doilea vin, Clos Canon. Producția din cele aproximativ 4 hectare de viță‑de‑vie originală va fi folosită exclusiv pentru Grand Cru. O sticlă de 750 ml de vin Chateau Canon din 1964 ajunge la 2.378 lei. Chateaux Canon este unul dintre cele mai exclusiviste domenii din St. Emilion. Aici nu se poate pătrunde decât cu acceptul Chanel, după cum spune Kolasa. Și chiar și așa, puține persoane au norocul să se bucure de liniștea și priveliștea impresionantă. Printre fericiți sunt „scriitori celebri francezi, dar și străini“, precizează exepertul în vinuri.

 

CHATEAU LE BON PASTEUR. Înainte de toate vorbim despre o afacere de familie în adevăratul sens al cuvântului. Le Bon Pasteur este locul de naștere al lui Michel Rolland, cel mai mare consultant de vinuri din lume, care este și producător. Domeniul este administrat, în mare parte, de soția sa, Dany, deoarece Michel călătorește în toată lumea, atât în calitate de consultant, dar și de producător, în condițiile în care deține vii în Spania, Argentina, Africa de Sud. Domeniul Le Bon Pasteur cuprinde 7 hectare de viță‑de‑vie, parcele răsfirate în Saint Emilion și de partea cealaltă a șoselei, în Pomerol. Varietatea strugurilor conține 80–85% Merlot și restul Cabernet. Unicitatea vinului Chateau Le Bon Pasteur este dată de poziționarea la granița celor două zone viticole renumite Pomerol și St. Emilion, unde solul este de o parte pietros și de cealaltă nisipos. „Rolland este cunoscut pentru culegerea strugurilor exact la momentul potrivit“, ține să precizeze David Lesage, ginerele său, care este general manager la Rolland Collection. Procesul de vinificație are loc în recipiente mici de 15 până la 70 hectolitri și sunt echipate cu sisteme de termoreglare. Rolland a fost primul producător din zona Pomerol care a dotat instalația cu un astfel de echipament. „Atât forma, cât și mărimea sunt foarte importante“, susține David Lesage. El mai spune că socrul său a fabricat, împreună cu un inginer francez, o presă ultramodernă, căreia îi spune Ferrari, deoarece e roșie și l‑a costat o avere. Producția pe recoltă se situează între 20.000 și 40.000 de sticle de origine Pomerol, în funcție de recoltă. Vinul Le Bon Pasteur este matur, bogat și puternic. Este îmbogățit cu fructe dulci, tanini moale și, de regulă, are un nivel scăzut al acidului. Vinurile pot ajunge până la 30 de ani.

 

Dany și Michel Rolland au terminat Facultatea de Oenologie din Bordeaux și au făcut cercetare în laboratorul din Libourne. Drumul succesului s‑a deschis când niște producători americani de vinuri din California l‑au rugat să îi ajute să maximizeze potențialul regiunii. În 2007 a creat Colecția Rolland, care cuprinde toate vinurile vândute pe piața futures. „Prețurile sunt rezonabile. Nu este ieftin, dar nici scump“, afirmă David Lesage, care adaugă că „toți banii din vânzări au fost investiți în vița‑de‑vie“, fără a dezvălui însă cifra.

 

LA BURSĂ. La fel ca alte mărfuri tranzacționate pe burse, și vinul este o marfă. Acestea se vând „en Primeur“, pe piața futures din Bordeaux, înainte de a fi îmbuteliat. Vinurile îmbuteliate se vând, de regulă, la licitații. De la sfârșitul celui de‑al Doilea Război Mondial, cererea de vinuri de masă în Vest a crescut constant. De asemenea, în această perioadă, vinurile clasice fine din Europa, cu limitările specifice în privința cantității și metodei de producție, au crescut considerabil prețul. Prețul vinurilor fine este în creștere, în condițiile unei cereri mari, pentru consum, dar și investiție deopotrivă. Astăzi se confirmă ceea ce declara Gary Boom, director la Bordeaux Index, pentru „Decanter Magazine“, în 2010: „Dacă cumperi en primeur, vei face bani oricum, chiar dacă cumperi un vin din 2005, considerat prea scump. Ghiciți de ce? Va fi și mai scump“. Explicația specialiștilor este simplă. Cu o piață asiatică uriașă, dornică să participe la „en primeur“, cererea va crește dramatic, în timp ce cantitatea este de fiecare dată aceeași. Se pare că vinurile al căror preț tinde să crească sunt cele din 2009, an în care s‑a atins o calitate cum nu a mai fost în nici un an. Oricum, pe piața vinurilor din Bordeaux e loc pentru toate buzunarele. Și oricât de mici ar fi, să nu uităm că avem dreptul la un pahar de vin fin în fiecare zi.