Laponia este cea mai mare și cea mai nordică regiune din Finlanda. Este un loc magic... Turiștii pot să îl viziteze pe Moș Crăciun, să se bucure de o plimbare cu sania trasă de reni sau de câini husky, să schieze ori să aștepte cu ochii pe cer aurora boreală.
Laponia este în preferințele românilor
Laponia este printre destinațiile preferate de vacanță pentru români. Cei care aleg o astfel de vacanță în Laponia, o destinație la doar 4 ore de Bucuresti cu zbor direct charter, sunt preponderent familiile cu copii, dar si adulți care cred in magia lui Moș Crăciun. Situată în zona Cercului Polar de Nord, Laponia este o lume de basm, ce se întinde intre Rusia, Suedia si Norvegia si cuprinde aproximativ o treime din întreaga suprafață a Finlandei. Cei care ajung aici vizitează in mod special zonele Levi, cea mai mare stațiune de ski din Finlanda, precum si Rovaniemi.
Admirarea Aurorei Boreale, plimbări cu sania trasa de câinii husky ori de reni, tururi cu snowmobilul, pescuitul la copca, traversarea Cercului Polar, vizitarea satului lui Moș Crăciun si implicit a Oficiului Postal unde Moșul si spiridușii săi primesc toate scrisorile copiilor de pretutindeni, ori diverse sporturi de iarna, cum ar fi schiatul sau snowboarding-ul sunt printre principalele activități de care turiștii se pot bucura in timpul unei excursii in Laponia.
Prețurile pentru o vacanță la Moș Crăciun pornesc de la 1.500 de euro de persoană pentru transport și cazare și cresc în funcție de alte servicii.





