Consiliul european e cu ochii pe preţul laptelui din toată Uniunea Europeană, spune Ministrul Valeriu Tabără. Preţul creşte în mai toate statele comunitare, dar nicăieri ca în România.
"Tot profitul acesta se duce spre zona comercială. Costul în coşul zilnic asupra consumatorului este formidabil, nu?! Şi el nu este relaţionat cu producătorul. Cu cel care creşte animalul, care mulge,care păstrează indici de calitate. Se asigură o anumită calitate consumatorului. Ori profitul lui se duce spre zona aceasta a supermarketului", a declarat Ministrul Agriculturii Valeriu Tabără.
Cum de îşi permit hipermarketurile să ridice atât de mult preţurile la noi şi în alte ţări, nu?
"Pentru că la noi nu se iau măsurile care trebuie. Este o lege de pildă de bune practici cu produsele alimentare. Nu se aplică. De ce nu se aplică? mă întreb şi eu", a mai precizat ministrul.
Mai mult decât atât, hipermarketurile au monopol de piaţă, aşa că scumpesc ce şi cât vor..
"In primul rând, în nicio ţară nu cred că monopolul comercial este atât de dezvoltat ca la noi. din mai multe motive. S-a lăsat să se construiască aceste supermarketuri f aproape de marile oraşe şi audesfinţat ce e în jur. Aici ar fi trebuit să fie acele mici buticuri şi acele magazine de cartier, în prag de dezvoltare, pe care le găseşti şi în Germania, şi în Franţa, Statele Unite, SUA cu precădere", a explicat Valeriu Tabără.
Preţul laptelui în Hypermarketuri
29 iunie: 2,79 lei
4 ianuarie: 4,17 lei
[creştere de 20%]
13 ianuarie: 5,02 lei
18 ianuarie: 5,02 lei
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.