Grupul imobiliar spaniol Lar, în parteneriat cu compania Red Management Capital, va investi suma de 30 milioane euro în construirea ansamblului rezidenţial Natura Residence, au anunţat, miercuri, reprezentanţi ai dezvoltatorului.

Natura Residence este primul proiect imobiliar al dezvoltatorului spaniol Lar în România şi va fi situat în nordul Capitalei, în vecinătatea Grădinii Zoologice, pe Aleea Privighetorilor.

Potrivit dezvoltatorului, valoarea de vânzare a întregului proiect se va ridica la 38 milioane euro.

Grupul spaniol Lar va acoperi 70% din valoarea investiţiei, restul de 30% urmând să fie contribuţia Red Management Capital.

Suprafaţa totală construită a ansamblului este de 30.000 mp, din care 20.000 mp reprezintă apartamente, iar 10.000 mp anexe, respectiv boxe şi parcări.

Complexul va fi construit în două etape. Prima etapă prevede construirea a 87 de apartamente, urmând să demareze în primăvara acestui an şi să se încheie în ultimul trimestru din 2008. Proiectul este compus din trei clădiri de tip parter plus trei etaje şi cinci clădiri de tip parter plus cinci etaje, având un total un număr de 186 apartamente, cu două, trei şi patru camere, cu o suprafaţă cuprinsă între 85 şi 167 mp.

Preţul apartamentelor este de 1.300-1.400 euro/mp, iar agentul exclusiv pentru vânzarea locuinţelor este compania Eurisko.

"Grupul Lar mai are în plan încă două proiecte rezidenţiale, situate în sectoarele cinci şi doi ale Capitalei. Un teren de un hectar a fost deja achiziţionat, în sectorul cinci, iar un al doilea, de cinci hectare, este în curs de achiziţie", a declarat, miercuri, Ionuţ Dogaru, reprezentant Lar în România.

Grupul Lar este una din cele mai importante companii imobiliare din Spania, fiind axată pe promovarea de investiţii şi pe managementul bunurilor imobiliare. Grupul Lar are o experienţă de 35 de ani în dezvoltarea proiectelor imobiliare rezidenţiale, comerciale, de birouri şi industriale, şi este prezent în ţări precum Portugalia, Franţa, Germania, Ungaria, Polonia, Turcia şi Mexic. În 2005, grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 370 milioane euro, nivelul investiţiilor fiind de 551 milioane euro. Până în 2010, Lar îşi propune să obţină 30% din cifra sa de afaceri din proiecte din afara Spaniei.

Red Management Capital este o companie imobiliară creată în scopul dezvoltării proiecte de mare anvergură în Europa de sud-est, cu accent pe România, acoperind întreg spectrul de dezvoltare imobiliară, de la rezidenţail şi retail până la industrial şi comercial. Principalii acţionari ai red Management Capital sunt fondul american de investiţii Warburg Pincus, unul dintre liderii globali din domeniul investiţiilor de capital, şi fondul spaniol de investiţii Ged.