"Deci, noi trebuie să ne facem lecţiile, dar din punct de vedere al intrării în Schengen ne-am făcut aceste lecţii. Nu cred, într-adevăr, că e un capăt de ţară şi de asta depinde viaţa oamenilor din România dacă intrăm sau nu în Schengen. Dar ar fi bine pentru circulaţia liberă a persoanelor, pentru a accede în această familie, dar, într-adevăr, noi acum avem problemele pe care le avem aici, cu economia, cu salariile, cu locurile de muncă. Acest lucru nu depinde de Schengen, nu depinde de intrarea noastră în Schengen", a spus deputatul UDMR, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.
"Din păcate, momentul care s-a pierdut a fost 2011. Vă aduceţi aminte, atunci cam toate ţările au fost de acord cu intrarea noastră în Schengen. Din momentul acela, în Olanda a fost un partid de extremă dreapta la guvernare şi pur şi simplu politic a blocat Olanda aderarea noastră la Schengen. Asta e. Toată lumea văd că uită acest moment. Păi atunci am avut o oportunitate şi o posibilitate. După aceea au intervenit aceste probleme de anul trecut, din vară şi acum, evident, toată lumea e mai circumspectă şi din punct de vedere politic eu văd că se iau deciziile", a mai spus Laszlo Borbely.
Vineri seară, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a susţinut că o eventuală amânare a aderării României la Schengen "nu ar fi o decizie corectă".

