„România este membră a UE. Alte state din UE ar trebui să se unească şi să pună presiune asupra României să îşi ajute populaţia canină cu un program de sterilizare finanţat de guvern şi cu program responsabil de îngrijire adecvată a câinilor existenţi”, sunt de părere jurnaliștii americani.
Totul a început în anii ’60, spun americanii, când comuniștii au decis să industrializeze România. Mii de oameni au fost forţaţi atunci să îşi părăsească locuinţele de la ţară şi să se mute la oraş. Înghesuiţi în apartamente mici, ei nu au avut de ales şi şi-au abandonat câinii. Animalele s-au înmulţit rapid şi au început să cutreiere străzile în haite, înspăimântând localnicii şi turiştii. Vârful abandonurilor canine s-a înregistrat în timpul regimului lui Ceauşescu, atunci când au fost iniţiate programele de demolare şi când alţi oamenii au fost forţaţii să se mute în apartamente mici, unde nu puteau ţine animale.
„După 20 de ani de democraţie, să dai vina pe vechiul regim comunist poate părea suspect. Problemele cu care se confruntă câinii din România au început în era comunistă şi au continuat imediat după terminarea ei”, scrie huffingtonpost.com.
Potrivit jurnaliştilor americani, acum, orice încercare a activiştilor pentru drepturile animalelor de a soluţiona situaţia este îngreunată de corupţie, lipsa de transparenţă, indiferenţa, ignoranţa, barbarismul, lipsa de educaţie şi de sărăcia din România.
„Într-o încercare de a-i calma pe activiştii pentru drepturile animalelor, România a adoptat, în 2008, o lege conform căreia nici un animal sănătos nu trebuie eutanasiat. Rezultatul a fost un sistem de adăposturi care dă pe dinafară. Adăposturile s-au transformat rapid în lagăre ale morţii pentru sute de câini care au devenit subnutriţi, bolnavi şi care se luptă între ei”, scriu jurnaliștii americani.
După ce au discutat atât cu o fundaţii din România active în acest sector, cât şi cu alţi jurnalişti străini care au vizitat adăposturile de la noi, americanii subliniază că„o ţară civilizată nu ar trebui să îşi trateze în acest mod animalele”.
Potrivit Huffington Post, asociaţia American Dog Rescue Foundation, s-a alăturat organizaţiilor de la noi, strângând donaţii în încercarea de a schimba ceva în situaţia câinilor din România.
„Situaţia pare fără speranţă, dar dacă facem primii paşi spre a ajuta aceşti câini, vom reuşi să atenuăm o parte din suferinţa lor”, conchid jurnaliştii de peste ocean.

